Despre nevoia de spații sigure dedicate limbii rromani

Ieri a fost Ziua Internațională a Limbii Rromani. Aș vrea să reamintesc că preocupările romilor pentru propria limbă datează încă din 1790, când Mihály Vistai Farkas, student rom la Colegiul Calvinist din Cluj, a realizat primul glosar rom–latin–maghiar.

Tot în Imperiul Austro-Ungar, aflând că Arhiducele Joseph era interesat de limba rromani, mai mulți intelectuali romi i-au trimis acestuia scrisori — unele redactate chiar în rromani — în care prezentau expresii din diverse dialecte, cuvinte arhaice, poezii și traduceri din maghiară. O parte dintre aceste texte au fost publicate de arhiduce, fără consimțământul autorilor, fiind folosite ca „eșantioane de limbă” pentru dezvoltarea studiilor de rromani.

Merită amintit și József Boldizsár (1825–1878), muzician și intelectual rom pasionat de literatura și limba rromani, colaborator al revistei de literatură comparată Acta Comparationis. Pentru această publicație, el a tradus poezii ale lui Petőfi Sándor în limba rromani.

Din păcate, aceste preocupări ale romilor pentru limba rromani nu au reușit să treacă proba timpului. Vocile neromilor, care au manifestat un interes adesea exotic față de limba rromani, s-au făcut mai puternic auzite, sprijinite de contextul colonialo-imperial al epocii.

Deși Hugo Meltzl, profesor de germană la Universitatea din Cluj și cofondator al primei reviste de literatură comparată din lume — Acta Comparationis, apărută în 1877 —, declara că își propune să susțină limba și literatura rromani ca reacție la discriminarea istorică a romilor, nicio poezie scrisă de colaboratorii romi ai revistei nu a fost publicată. În schimb, au apărut trei culegeri de folclor, una semnată de Henrich Wlislocki, student al lui Meltzl, provenit dintr-o familie polonezo-săsească din Brașov. Wlislocki a devenit ulterior unul dintre cei mai prolifici culegători de folclor rom, dar și o figură controversată, prin atitudinea sa de „om civilizat” care studiază „primitivul” — așa cum transpare din lucrările sale despre romi.

Se ridică, astfel, întrebarea: a existat un interes autentic pentru limba și literatura rromani în cadrul acestei reviste, sau poziționarea sa s-a înscris într-o epistemologie colonială europeană care i-a rasializat pe romi ca „orientali interiori”? Alegând să pună accentul pe „valorificarea” folclorului, și nu pe publicarea autorilor romi, editorii revistei au perpetuat percepția conform căreia limba și literatura rromani aparțin exclusiv oralității. Astfel, Acta Comparationis — prima revistă de literatură comparată din lume — nu a devenit un spațiu real de afirmare a limbii rromani, ci unul de reprezentare dominantă, contribuind la menținerea privirii exotice asupra romilor.

Mă întreb: care este statutul limbii rromani în mediul academic și public de astăzi? Au evoluat lucrurile de la Meltzl încoace sau limba rromani rămâne, în continuare, o limbă instrumentalizată și exotizată? Realizăm oare cât de mult prejudiciu îi aducem când promovăm un „război al dialectelor” sau când o prezentăm într-un mod superficial?

Deși este vorbită de aproximativ șapte milioane de oameni din întreaga lume, limba rromani rămâne marginalizată și se află într-o permanentă luptă pentru supraviețuire. Chiar și astăzi, unele medii academice cred că o promovează, dar — adesea inconștient — perpetuează curentul colonial de inferiorizare, continuând să-i rasializeze pe romi. Rasismul poate căpăta forme subtile, greu de conștientizat, tocmai din cauza relațiilor de putere în care ne formăm și trăim.

Uităm adesea că limba rromani este un simbol esențial al identității rome și un vector al diversității lingvistice. Ea este mai mult decât un simplu mijloc de comunicare: este un simbol al identității și al rezistenței culturale.

Pentru a-i asigura un viitor durabil, este nevoie de politici publice care să sprijine educația în limba maternă, de recunoașterea valorii acestei limbi în societățile gazdă și de implicarea activă a comunităților rome în păstrarea și promovarea patrimoniului lor lingvistic.

Mă întreb, în cele din urmă: când va reuși „subalternul” să-și facă auzită cu adevărat vocea? Când își vor putea romii spune propria poveste — în propria limbă?